Campanie publică de atragere de fonduri
 
   

2% pentru Asociaţia Română de Arheologie
Stii unde se duc banii tăi?
Acum poţi alege destinaţia lor!
Acum Tu poţi decide cine merită 2% din impozitul tău pe salariu!
Formular 230

ESTE O OPŢIUNE A FIECĂRUI CONTRIBUABIL, PERSOANĂ FIZICĂ.

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit înfiinţată conform ordonanţei 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Direcţionarea a 2% din impozitul pe venit nu este o donaţie! Este vorba de o sumă datorată statului (ca impozit) dar puteţi decide modul şi cui va fi ea alocată. Direcţionarea a 2% nu este o metodă legală de fraudă fiscală! Nu aveţi dreptul să cereţi nici un fel de beneficii financiare sau de alta natură organizaţiei către care aţi direcţionat 2%.

Această sumă nu reprezintă o sponsorizare, donaţie sau contribuţie ci este în esenţă o parte a bugetului de stat care este direcţionată de către fiecare cetăţean în parte către sectorul neguvernamental. Legea este considerată de mulţi ca fiind un sprijin indirect oferit de către stat sectorului non-profit sau un model de "filantropie de tranziţie" dată fiind aplicarea ei numai în ţările Europei Centrale şi de Est.(Ghid campanie 2%)

Pe baza eficienţei şi transparenţei noastre puteţi decide dacă anul viitor vom mai beneficia de prevederea 2% din partea dumneavoastră!

ALEGEŢI ORGANIZAŢIA PE CARE O DORIŢI DVS.! ESTE DREPTUL DVS.!

Completând secţiunea III de pe pagina 4 a formularului 200 "Destinaţia sumei reprezentând 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil / câştigul net anual" precum şi formularul 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ", cu datele dumneavoastră, puteţi sprijini cercetarea arheologică din România, puteţi sprijini eforturile de prezervare a patrimoniului arheologic naţional şi mai ales puteţi facilita accesul publicului larg la rezultatele extraordinare ale cercetării arheologice româneşti.
Pentru a afla mai multe despre activitatea noastră puteţi vizita site-ul internet www.arheologie.ro sau ne puteţi scrie la adresa de e-mail .

Membrii Asociaţiei Române de Arheologie vă mulţumesc anticipat şi vă asigură că fiecare bănuţ va fi cheltuit cu maximum de responsabilitate.

Pentru verificarea online a Asociaţiei Române de Arheologie, accesaţi Asociaţia pentru Relaţii Comunitare.


 
� Copyright 2008 Asociaţia Română de Arheologie